A inceput largirea la patru benzi a strazilor si bulevardelor principale din Sectorul 4

Sufocată zilnic, la orele de vârf, de mii de maşini care circulă către şi dinspre judeţul Ilfov, Şoseaua Berceni va avea, cel târziu, până la jumătatea lunii noiembrie a acestui an, câte patru benzi de circulaţie, pe toată lungimea ei de cinci kilometri.

Lucrările au început de anul trecut dar sunt dintre cele mai complexe. Şi asta întrucât, până la lărgirea efectivă a părţii carosabile, acestea presupun, în primul rând, relocarea reţelelor de utilităţi (apă-canal), care, împreună cu reţeaua de iluminat public vor fi extinse până la Şoseaua de Centură.

Mai mult, lucrările de lărgire vor fi completate prin construcţia de către Ministerul Transporturilor a unei pasarele situată la intersecţia Şoselei Berceni, cu Şoseaua de Centură.

Nu se lucrează doar pe Şoseaua Berceni. Alte trei mari artere de circulaţie care traversează sectorul 4 s-au transformat în şantier. Aşa se face că, în momentul de faţă lucrările de lărgire au început şi pe Şoseaua Turnu Măgurele, care va avea încă o bandă pe fiecare sens de mers, pe tronsonul cuprins între Apărătorii Patriei şi intersecţia cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu.

Totodată, Strada Caporal Luică este reconfigurată. Aflată într-o zonă de tranzit, intens circulată între sectoarele 4 şi 5, strada va fi supralărgită la două benzi de circulaţie pe sens, pe tronsonul cuprins între Bulevardul Constantin Brâncoveanu şi Şoseaua Giurgiului, astfel încât şoferii să scape de cozile ce se formează la una dintre cele mai aglomerate ieşiri din Capitală, cea spre Giurgiu. Mai mult, pe toate cele trei artere, concomitent cu lucrările de lărgire, se amenajează şi parcări în spic, acolo unde traficul permite acest lucru, se modifică trotuarele, pentru ca pietonii să poată circula în cele mai sigure condiţii, dar se reamenajează şi spaţiile verzi.

Noi locuri de parcare sunt configurate şi pe principalele bulevardele din sectorul 4. Demarate la finalul anului trecut, parcările în spic de pe Bulevardul Tineretului sunt gata deja, iar cele de pe Bulevardul Alexandru Obregia sunt finalizate în proporţie de 85 la sută.

Totodată, alte parcări în spic sunt amenajate pe Bulevardul Constantin Brâncoveanu, unde au fost luate măsuri speciale şi pentru creşterea siguranţei traficului. Astfel, scuarul construit iniţial pe tronsonul cuprins între Şoseaua Turnu Măgurele şi intersecţia cu Strada Niţu Vasile, pentru a delimita cele două sensurile de mers, va fi prelungit până la intersecţia cu Şoseaua Olteniţei.

“Toate aceste lucrări trebuie să fie gata, cel mai târziu, până la jumătatea lunii noiembrie a acestui an, pentru a nu se pierde finanţarea acestor proiecte extrem de importante”, a spus primarul Daniel Băluţă.

În evidenţele Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale Sector 4 sunt înregistrate un număr de aproximativ 140.000 de autovehicule şi 44.000 de locuri de parcare.

Alte stiri

Leave a Comment