A treia ediție RO-Wine!

Ro-Wine

350 de vinuri de top, din toate colțurile lumii, au participat la expozitie

In weekendul 19-20 mai, între 12:00 – 20:00, a avut loc RO-Wine | The International Wine Festival of Romania!

Evenimentul a fost organizat de Marinela V. Ardelean, Liviu și Mihai Popescu, la Fratelli Studios. La evebiment au participat ambasadorii festivalului, Cornel Ilie și Virgil Ianțu, producători locali și internaționali și specialiști de top. Au fost oferite spre degustare 350 vinuri super-premium.

Lista producătorilor celei de-a treia ediții a Festivalului RO-Wine cuprinde nu mai puțin de 50 de expozanți în zona standard, care vor prezenta, fiecare, maximum 5 vinuri atent selecționate. Și în acest an, festivalul se bucură de prezența unui număr mare de producători străini, consumatorii având astfel acces la vinuri excepționale, unele în ediții extrem de limitate, prezente în premieră în România. Astfel, vinuri din Statele Unite ale Americii, Noua Zeelandă, Argentina, China, Italia, Franța, Portugalia sau Republica Moldova îi vor încânta pe vizitatori cu gustul și aromele lor deosebite.

În premieră la RO-Wine, produsul de elită al grupului Alexandrion, vinars Brâncoveanu, si-a întâmpinat iubitorii de distilate de vin într-o zonă special creată pentru această ocazie.

”Pentru a treia ediție a Festivalului RO-Wine ne-am asigurat că ajung în fața vizitatorilor doar acele vinuri care pot contribui la educarea gustului, pentru toate categoriile de clienți, de la consumatori ocazionali de vin, până la cunoscători. Însă, există mai multe întâlniri în cadrul festivalului, nu doar cele dintre vizitatori și vinuri sau producători, ci și cu experți străini de renume internațional, care să îi ajute pe participanți să treacă de etapa de cunoaștere senzorială a vinului și să intre în lumea profundă a acestuia, în istoria, cultura și în arta vinului”, a declarat Marinela V. Ardelean, organizator RO-Wine.

”În acest weekend ne dăm întâlnire la RO-Wine și abia aștept să descoperim împreună gusturile unora dintre cele mai interesante vinuri. Suntem pe ultima sută de metri cu pregătirile, punem la punct toate detaliile și sper să ne adunăm în număr cât mai mare! Chiar nu aveți cum să ratați această experiență unică și întâlnirea cu niște vinuri absolut fantastice! Eu sunt încântat de această lume, trebuie să recunosc. Așadar, ne vedem pe 19 și pe 20 mai, la Fratelli Studios!”, a precizat Liviu Popescu, organizator RO-Wine.

În zona VIP se vor regăsi selecții inedite ale unora dintre cele mai bune vinuri, acolo unde peste 100 de etichete exclusiviste așteaptă să fie descoperite. Participanții vor avea parte și de prezentări ale unor vinuri prestigioase, susținute de experți internaționali. Vinurile selectate de către Helmuth Koecher, vinurile lui Bruno Vepsa, selecția de Champagne aparținând a 12 producători și vinurile extreme sunt doar câteva dintre exclusivitățile zonei VIP.

”Vinurile extreme sunt produse din struguri care cresc destul de departe de condițiile standard – pe soluri neprimitoare, la înălțimi mari sau prea aproape de ape importante, în locuri unde este prea frig sau prea cald, în general în zone unde nu te-ai aștepta să poată fi făcut vin. Unele dintre aceste vinuri sunt greu disponibile chiar și în țările din care provin așa că, pentru pasionați, RO-Wine este o ocazie rară, poate unică, de a se întâlni cu ele”, a adăugat Marinela V. Ardelean.

Ziua de sâmbătă a fost deschisă de workshop-ul susținut de Stefano Saderi, ”What is quality?…In a profitable wine business”, care, de la ora 11:00, le va vorbi iubitorilor de vinuri despre ce înseamnă un vin de calitate sau un business în domeniul vitivinicol de calitate. De la ora 15:00, aflăm totul despre vinurile extreme, la worskshop-ul lui Roberto Bartolomeo Lepori: ”Extreme wines from heroic viticulture”.Selecția este formată din vinuri italiene, de la cele ce își au originea la 1.000 de metri altitudine în Tirolul de Sud sau pe pantele abrupte din Tremonti, până la cele de pe solul neprimitor al vulcanului Etna.

Seria evenimentelor speciale s-a încheiat cu masterclass-ul ”The Wine in The Future” susținut, de la ora 17:00, de Helmuth Koecher, „The Wine Hunter” și fondatorul  Merano Wine Festival, dedicat exclusiv vinurilor super-premium. Cu ajutorul unei selecții unice de 11 vinuri, prezentate într-o degustare comparativă, dl. Koecher va vorbi despre cum arată viitorul pieței de vin.

Accesul la aceste workshop-uri și la masterclass s-a facut pe bază de bilet, separat de cel de la festival, ce a putut fi achiziționat de pe romaniawinefestival.com. Prețul de intrare la fiecare workshop a fost 150 lei, respectiv 200 lei la masterclass.

Intrarea la RO-Wine se face pe bază de bilet, care s-a procurat online, de pe bilete.ro (https://www.bilete.ro/ro-wine/ro-wine-19-20-mai-2018). Prețul unui bilet standard a fost 50 lei. Cei care își doresc o experiență completă în lumea vinului, au putut opta pentru biletul VIP, în valoare de 400 lei, și au avut posibilitatea să deguste peste 100 de vinuri de top, în ediție limitată sau din colecții private.

Parteneri: Banca Transilvania, Selgros România, CEZ Vânzare, Aqua Carpatica, Nespresso, RECICLAD’OR și partenerilor media: Adevarul, Biz, Cariere, Digi FM, Horeca Insight, IQads, Life.ro, Luxury, National Geographic România, Nine O’ Clock, OK!Magazine România, OZB, Sette Giorni, Smark, SuperVinuri și Trends HRB.

Alte stiri

Leave a Comment