Primăria Sectorului 4 a semnat, la inceputul lunii octombrie, protocolul de colaborare cu SC Metrorex SA, pentru prelungirea Magistralei 2 de metrou, cu încă o stație, până la Centura din zona de sud a Capitalei, a declarat Viceprimarul Sectorului 4, Andrei Trocan. Demersul a fost aprobat, săptămâna trecută de Consilul General al Municipiului București și va fi urmat de întocmirea unui studiu de fezabilitate și, anul viitor, de realizarea investiției. “Am avut deja discuții cu reprezentanții Metrorex pentru proiectul noii stații de metrou, astfel încât, după semnarea protocolului de…
Citeste continuarea...Etichetă: Metrou
Metrorex – ofertă de la un constructor francez pentru montarea de uşi culisante pe peronul staţiei de metrou Piaţa Victoriei 1
Metrorex anunţă că Asocierea TIAB – Grupul VINCI LOGIC IT CONSULT SRL a propus implementarea unui “sistem de protecţie a călătorilor din staţiile de metrou prin instalarea de platforme cu uşi culisante la peron”, în staţia de metrou Victoriei 1. Metrorex precizează, însă, că momentan sunt doar discuţii pe marginea ofertei primite şi că „implementarea unui proiect- pilot se realizează doar în baza reglementărilor legale, prin procedura de lictaţie”. Altfel, Metrorex informează că până în „ nu s-a demonstrat îndeplinirea condiţiilor necesare care să stea la baza unei decizii de…
Citeste continuarea...